FRŞah Logo

Federația Românǎ de Şah

Fondatǎ în anul 1925

Statut

Informații

  • ART. 1. DATE GENERALE (1) Prezentul Statut este emis în aplicarea prevederilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000 cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Guvernului României pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 şi stabileşte modul de organizare şi funcţionare al Federaţiei Române de Şah. (2) FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE ŞAH, reorganizată în temeiul legii, este continuatoarea FEDERAŢIEI ROMÂNE DE ŞAH, atestată documentar în România din data de 4 ianuarie 1925. La Paris (Franţa), la 20 Iulie 1924 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE ŞAH a devenit membră fondatoare a Federaţiei Internaţionale de Şah (FIDE). Federaţia Română de Şah este membră afiliată la FIDE, din anul 1924 şi la Uniunea Europeană de Şah (ECU), din anul 1990. ¬ (3) La Batumi (Georgia), în anul 1999, FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE ŞAH a devenit membră fondatoare a Asociaţiei Internaţionale de Şah a Mării Negre. (4) Din anul 1998, FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE ŞAH este recunoscută de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. ART. 2. DENUMIREA (1) Denumirea instituţiei este FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE ŞAH. În text, va fi denumită în continuare F.R.Şah sau Federaţie. (2) În toate actele, anunţurile, publicaţiile şi documentele instituţiei se vor menţiona denumirea acesteia, sediul, numărul de înmatriculare în Registrul Sportiv şi conturile bancare. ART. 3. FORMA JURIDICĂ (l) FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE ŞAH este persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, autonomă, neguvernamentală, apolitică şi fără scop lucrativ, în condiţiile legii. (2) F.R.Şah este structură sportivă de interes public naţional, care se reorganizează cu avizul expres al Agenţiei Naţionale pentru Sport prin asocierea cluburilor sportive şi Asociaţiilor Judeţene de Şah şi a municipiului Bucureşti. F.R.Şah se înscrie în Registrul Sportiv pentru obţinerea Certificatului de identitate sportivă. (3) F.R.Şah deţine autoritatea privind organizarea şi desfăşurarea activităţii naţionale şahiste, a campionatelor naţionale şi competiţiilor de şah. Autoritatea sa se manifestă deplin potrivit competenţelor date de lege pentru exercitarea drepturilor de îndrumare, supraveghere şi control asupra structurilor sportive afiliate, potrivit Statutului, normelor, regulamentelor şi reglementărilor proprii, precum şi potrivit reglementărilor internaţionale. (4) F.R.Şah se organizează şi funcţionează în baza Statutului propriu, elaborat în conformitate cu prevederile legii şi cu Statutul Federaţiei Internaţionale de Şah (FIDE). (5) Modificarea Statutului propriu şi a actului constitutiv este supusă procedurilor prevăzute de lege, după ce s-a obţinut avizul Agenţiei Naţionale pentru Sport. ART. 4. ÎNSEMNELE ŞI CULORILE (1) F.R.Şah are emblemă şi siglă proprii, conform anexei. (2) Culorile sunt alb/negru. (3) Fanionul F.R.Şah are central o piesă de şah (turnul), conform anexei. ART. 5. SEDIUL (1) Sediul Federaţiei Române de Şah este în str. Vasile Conta nr. 16 sector 2, Bucureşti. (2) În cazul în care se consideră că este oportun şi necesar, F.R.Şah îşi poate schimba sediul la o altă adresă, în Bucureşti sau într-o altă localitate din România prin hotărârea Consiliului Director cu ratificarea în prima Adunare Generală a F.R.Şah şi cu respectarea prezentului Statut şi a legislaţiei în vigoare. ART. 6. DURATA (1) Durata de funcţionare a FEDERAŢIEI ROMÂNE DE ŞAH este nedeterminată.