Unul dintre cei mai valoroși și mai originali șahiști români, un spirit liber care a adus în șahul nostru un suflu nou, plin de fantezie, inovație și profunzime.

Născut la 1 iunie 1947, Mihai Șubă s-a afirmat ca student la Facultatea de Matematică a Universității București, integrându-se rapid în echipa universitară și obținând bronzul național în 1973, urmat de trei titluri de campion al României (1980, 1981, 1985). În 1978 a devenit mare maestru internațional, iar la Interzonalul de la Las Palmas din 1982 a obținut un strălucit loc 3, foarte aproape de calificarea pentru Meciurile Candidaților.

Ca şahist, a impresionat prin forța de joc, inspirația sa genială și un simț natural al așezării pieselor în pozițiile ideale. Avea o intuiție extraordinară a momentului potrivit pentru combinație și o înțelegere profundă a strategiei. În meciurile cu marii jucători ai lumii, a obținut rezultate remarcabile, rămânând neînvins în fața campionilor mondiali Karpov și Kasparov.

După o perioadă petrecută în Anglia (1988–1992), s-a întors în România și a devenit în 2008 campion mondial la veterani. În ultimii ani a reprezentat Spania, țara în care se stabilise, dar cei care l-au cunoscut, el a rămas mereu „Șubiță” – colegul, prietenul, partenerul de analiză și de bridge, omul cu care puteai discuta despre orice ore întregi.

Mihai Șubă a fost un spirit multilateral, un intelectual adevărat, cu o cultură vastă și o modestie rară. A scris câteva cărți de șah pline de inspirație și lucra, până în ultimele luni, la o nouă lucrare, pe care, din păcate, nu a mai apucat să o termine.

Poate că odată cu el se stinge unul dintre ultimii reprezentanți ai șahistului intelectual din vechea școală românească – pasionat de matematică, fizică, strategie și viață.

S-a format în Cişmigiu, locul unde a început totul pentru mulți șahiști, iar poate că într-o zi, aleea șahiștilor de acolo îi va purta numele, așa cum numele lui rămâne deja înscris în cartea de aur a șahului românesc.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!