Ziua 2 la Campionatul European Individual

Cea de-a doua rundă a Campionatului European Individual de Șah 2025, găzduit în premieră de România, la Eforie Nord, a adus dueluri interesante, cu confruntări de top între Mari Maeștri la mesele fruntașe.
Am asistat la numeroase partide decise, dar și la un număr mai mare de remize comparativ cu statisticile din prima rundă. Pe podiumul rezervat primelor trei mese, GM Alexey Sarana (Serbia, 2689) l-a învins pe GM Matej Sebenik (Slovenia, 2492), confirmându-și statutul de favorit. GM Jorden Van Foreest (Olanda, 2676) a câștigat partida împotriva IM Jakub Seemann (Polonia, 2491), în timp ce GM Shant Sargsyan (Armenia, 2666) a remizat cu tânărul GM englez Shreyas Royal (Anglia, 2491).
Una dintre cele mai mari surprize ale rundei a fost victoria FM Matic Lavrencic (Slovenia, 2446), clasat pe locul 129 la start, împotriva GM Ediz Gurel (Turcia, 2620), favorit 34. Partida a avut o deschidere neobișnuită, iar Gurel nu a reușit să valorifice oportunitățile pe care le-a avut cu piesele negre. Lavrencic, care recent a devenit vicecampion mondial de juniori, a demonstrat o formă excelentă, profitând de greșelile adversarului pentru a obține o victorie impresionantă.
După două runde disputate, un grup de 48 de jucători are punctaj maxim, 2/2, în timp ce 88 de jucători urmează cu 1.5/2 puncte.
“De acum, orice risipă de puncte își pune serios amprenta pe rezultatul final! Campionatul se joacă în trei săli de joc, iar transmisia directă se face la primele 85 de mese. Avem trei jucători direct calificați la Cupa Mondială din ediția trecută a Europenelor: Bogdan Deac, Constantin Lupulescu și Alexandr Motylev, care însă nu joacă acum. Asta înseamnă că Bogdan și Costică joacă pentru podium, ELO și, poate în subsidiar, pentru premii. Nu cred însă că stresul lor e mai mic!”, explică Sergiu Grunberg, mestru internațional și analist pentru Federația Română de Șah la acest turneu.
“Aștept cu emoție evoluția speranțelor noastre, care au o mare oportunitate de afirmare – pe care mulți juniori nu au avut-o în trecut. Dacă cineva are vreo îndoială asupra echilibrului de forțe din turneu, poate să verifice la partidele transmise evaluările și va constata că, în cel puțin 70% din cazuri, există egalitate până la mutările 25-30! Partidele se decid mai ales în faza finală, de multe ori din cauza crizei de timp, tehnicii superioare sau gafelor”, a completat Grunberg, după a doua zi a competiției.
Studioul LIVE i-a avut ca invitați pe GM Alojzije Jankovic și WIM Sandra Djukic, care au analizat partidele zilei alături de numeroși oaspeți, inclusiv GM Aryan Tari (Norvegia, 2621) și GM Sonis Francesco (Italia, 2570). De asemenea, GM Daniel Dradha (Belgia, 2665) ne-a acordat un mini-interviu, împărtășindu-și impresiile și obiectivele pentru turneu.
Toate rezultatele, clasamentele și perechile pot fi consultate AICI.
Runda a treia are avea loc luni, începând cu ora 15:00 (ora locală), iar partidele pot fi urmărite live cu transmisie video AICI.
Competiția care transformă România în inima șahului european are loc în anul Centenarului Federației Române de Șah!
Să fie șah!
#FRSah100 #Safiesah #InimaSahuluiEuropean
