Vlad Ardeleanu în Comitetul Executiv al COSR

Șahul nu e (încă!) sport olimpic, dar lucrăm la asta. Și se vede că munca noastră e apreciată. Suntem recunoscători, iar asta ne "obligă" să fim și mai prezenți, și mai activi, să țintim și mai sus, să visăm și mai mult. Vlad Ardeleanu este de azi în Comitetul Executiv al COSR, ca reprezentant al federațiilor sportive neolimpice. "Sunt onorat și emoționat să primesc acest rol. Șahul este un sport care dezvoltă gândirea strategică, concentrarea și disciplina, valori care sunt clar menite să fie pe scena olimpică. Voi lucra îndeaproape cu colegii mei din COSR și cu partenerii internaționali pentru a susține toate sporturile neolimpice care merită să primească o atenție mai mare la nivel global. Cu siguranță, șahul e printre ele". Felicitări, Vlad Ardeleanu! Să fie șah! Să fie șah olimpic!
