S-a stins din viață, la o vârstă încă depărtată de cea a senectuții, marele maestru Constantin Ionescu.

UPDATE: ÎNMORMÂNTAREA VA AVEA LOC SÂMBĂTĂ, 3 AUGUST, LA ORA 10:30, LA CIMITIRUL NR. 2 BERCENI (lângă stația de metrou Tudor Arghezi).

Născut pe data de 12 septembrie 1958 la Brașov, s-a apropiat de sportul minții odată cu anii liceului, urcând apoi rapid treptele afirmării și obținând prima dintre cele șapte medalii naționale ale sale în 1979, strălucirea maximă având-o aurul câștigat (ex-aequo) în 1999. A fost selecționat în echipa olimpică a României, fără întrerupere, între anii 1986 (Dubai) și 2000 (Istanbul), la ultima dintre ediții obținând un remarcabil loc 9 pe masa 4. Apoi, în anul 2006, a fost căpitanul echipei naționale masculine la Olimpiada de la Torino.

Palmaresul său cuprinde, de asemenea, numeroase rezultate de prim ordin în cadrul echipelor în care a evoluat, cele mai însemnate, ca loc în viața lui, fiind ITB și Victoria Techirghiol. Cea din urmă apariție a sa la masa de joc a fost în ziua liberă din cadrul Superbet Chess Classic Romania 2024, într-un „duel al generațiilor” dintre o echipă de veterani și una de medaliați ai Campionatelor Naționale de juniori, meci în care a realizat un procentaj de 100%.

Între anii 2006 și 2023 a activat în cadrul structurilor de conducere ale Federației Române de Șah, în unele perioade ca secretar general, iar în altele ca antrenor federal, lăsând o amprentă inconfundabilă asupra a aproape două decenii din istoria șahului românesc contemporan. Mixul dintre renumele său de mare jucător și deschiderea către public va prevala în imaginea pe care mulți i-o vor păstra celui care, datorită capitalului de popularitate pe care și l-a câștigat, rămâne în amintire ca neuitatul Costică Ionescu.

Odihnă veșnică, maestre! Vă mulțumim pentru tot!

Interviu cu Ionescu Constantin realizat de Dinu-Ioan Nicula în februarie 2007

1) Care dintre atributele care v-au consacrat ca pe unul dintre cei mai buni şahişti români ai ultimelor două decenii consideraţi că vă reprezintă în activitatea de răspundere administrativă pe care o desfăşuraţi ca Secretar general al FRŞah ?
Echilibrul, seriozitatea, onestitatea şi mai ales capacitatea de a evita situaţiile conflictuale; consider că am fost mereu un liant în cadrul formaţiilor din care am făcut parte.

2) Timpul pe care munca de funcţionar public vi-l lasă pentru practicarea propriu-zisă a şahului este minimal. Vedeţi în şahul prin corespondenţă un posibil debuşeu pentru spiritul dvs.competitiv ?
În actuala epocă a computerelor, şahul prin corespondenţă este... o lucrare a diavolului ! În momentul în care jocul va fi elucidat din punct de vedere logico-matematic, acest capitol din cadrul şahului va dispărea. Totuşi respect tenacitatea celor care se dedică acestei forme de şah, prin excelenţă cronofagă.
În privinţa timpului restrâns care-mi mai rămâne pentru practicarea şahului, încerc ca momentele petrecute în jurul eşichierului, fie în calitate de căpitan al naţionalei masculine, fie jucând o competiţie (de ex. CN echipe în 2006) să le consider ca minivacanţe. Oricum, cu ocazia fiecărui turneu de anvergură, sacrific cel puţin 1 oră în fiecare dimineaţă pentru a vedea şi analiza partidele jucate.

3) A existat o opţiune personală în alegerea şahului ca domeniu de afirmare sau impulsul iniţial trebuie căutat în altă parte? Aţi mai practicat şi alte sporturi într-un cadru competitiv?
Întotdeauna există o opţiune proprie. Trebuie să menţionez suportul oferit de tatăl meu, care chiar dacă era jucător amator (ca forţă de joc, max.de categ.I), mi-a cultivat această atracţie pentru şah. Un rol important l-a avut Revista Română de Şah, care mi se părea fascinantă la data când am primit-o întâia oară de la tatăl meu (în 1972). Interesantă a fost surmontarea primului obstacol: mergând în toamna anului 1973 la CSU Braşov, dl.antrenor Şeitan a ezitat să mă primească, pentru că eram... prea „bătrân” (15 ani). După ce m-a văzut jucând câteva partide, a decis că e bine să mă păstreze, iar anul următor am jucat semifinalele de juniori !

4) Sunteţi un om realizat atât ca intelectual, cât şi ca sportiv. În ce măsură şahul v-a ajutat în studiile pe care le-aţi urmat ? Sau reversul monedei: obligaţiile didactice au constituit un impediment în dedicarea totală către şah ? Ar fi interesantă o extrapolare a concluziei dvs.
Mai degrabă se poate spune invers: matematica te poate ajuta să joci mai
bine şah, în sensul că studiul ei te obligă la o gândire mai riguroasă, proces care nu poate fi decât benefic şi la şah. E drept că, în timpul când eram student, nici nu erau prea multe turnee, cum e cazul azi. Desigur că nu e uşor să împaci şcoala şi sportul, dar m-am străduit şi am făcut-o destul de bine, terminând în primii 30 de absolvenţi ai promoţiei 1982 (din câteva sute).
Trecerea prin şcoală e totuşi necesară (înainte vreme era obligatorie), oferă o deschidere spre universalitate şi desigur că o persoană care urmează o facultate capătă un minimum de abilităţi de a utiliza orice material scris. Calchierea experimentului surorilor Polgar a fost un miraj cu rezultate discutabile, căci s-a omis amănuntul fundamental că baza materială a celebrei familii maghiare le-a permis fetelor o solidă pregătire generală „la domiciliu”.

5) De ce credeţi că se ratează, îndeobşte, copiii teribili ai şahului românesc?
De pildă, la concursurile de copii ale generaţiei 1976, Adrian Muşat sau Gabriel Schwartzmann îl depăşeau deseori pe Dieter Nisipeanu. Astăzi primii doi au dispărut total sau aproape din lumea performanţei, pe când al treilea a ajuns şahistul nr.1 al României. Esenţial este caracterul, structura fiecăruia, perseverenţa şi seriozitatea în urmărirea ascensiunii pe scara valorilor. Contează fireşte şi rolul antrenorilor care le-au influenţat evoluţia, precum şi întâmplările vieţii care aduc în prim- plan o tentaţie sau alta. Gabi Schwartzmann a beneficiat de o publicitate intensă până la un moment dat, precum şi de susţinerea financiară masivă a părinţilor. Fără îndoială că a fost un talent autentic, dar după stabilirea sa în Statele Unite priorităţile lui au devenit altele. Dieter este o excepţie fericită, pentru seriozitatea şi perseverenţa cu care s-a dedicat perfecţionării şahiste !

6) Cum vedeţi balanţa dintre experienţă şi tinereţe în alcătuirea unei echipe competitive de şah ? Vă întreb având în vedere atât funcţia dvs. de căpitan al echipei naţionale masculine a României, cât şi stagiul îndelungat de participant la Campionatele pe echipe ale României.
Aspectele sunt destul de delicate. Dacă e vorba de un lider veritabil, precum Korcinoi, el ar trebui categoric menţinut în echipă. Altminteri e discutabil, pentru că trendul actual indică o întinerire a echipelor, explicaţia constând în câştigarea experienţei prin participarea la competiţii de asemenea anvergură; în plus, apariţia atâtor mari maeştri tineri e un fenomen căruia trebuie să i se dea curs.

7) Păstrez în amintire o foarte spectaculoasă finală a CN, desfăşurată în 1982 la sala ITB şi câştigată strălucit de Ovidiu Foişor. Dvs v-aţi clasat pe locul 2, devansându-l pe Florin Gheorghiu. Bucuria dvs. de la festivitatea de premiere rămâne de neuitat pentru mine, chiar şi după 25 de ani. Care finală la care aţi fost medaliat vă este, totuşi, cea mai dragă?
Bucuria mea se datora mai ales finişului spectaculos pe care l-am avut atunci, câştigând ultimele 3 partide. Ţin cel mai mult la două finale: 1979 şi 1999 (cea la care am ieşit campion). Totuşi parcă mai dragă mi-e prima, la care l-am învins în ultima rundă pe mentorul meu, dl. Corvin Radovici. Oricum, impactul primelor finale a fost mare pentru mine, întrucât am întâlnit personalităţi aparte ale şahului românesc (de ex. V.Ciocâltea, Gh.Mititelu, C.Botez, V.Georgescu sau P.Voiculescu).

8) Cum a decurs întâlnirea cu fostul dvs. antrenor Corvin Radovici anul trecut la Predeal ? Pare o persoană de o eternă tinereţe...
Ne vedem cam o dată pe an, la divizii. Rămâne aceeaşi persoană plină de tact, aspect psihologic esenţial pentru un antrenor care se respectă. Resursele sale pedagogice sunt încă viabile şi m-aş bucura ca tinerii să mai beneficieze de ele.

9) Cum s-a produs prima dvs. selecţie în echipa olimpică a României, la Dubai ? Apropo, pentru unii este un loc fabulos. Aşa e şi pentru dvs. sau aveţi alte preferinţe în geografia dvs. spirituală?
Într-un fel, consider că puteam să fiu selecţionat încă din 1984 (pentru Olimpiada de la Salonic), dar a fost preferat Dan Bărbulescu, jucător talentat, dar fără vreo chemare deosebită pentru şah (ca dovadă că l-a şi
abandonat de multă vreme). Subscriu la aprecierile elogioase pentru Dubai. A fost gazda celei mai formidabile Olimpiade la care am participat şi, probabil, din toate timpurile.

10) Ce argumente şi contraargumente aveţi pentru predarea ştafetei şahiste în familie ?
În principiu, tradiţia arată că, în două generaţii succesive, e greu ca valoarea să se păstreze la acelaşi nivel ridicat. Eu personal sunt mulţumit de drumul urmat de fiul meu (în vârstă de 26 ani), chiar dacă nu a îmbrăţişat şahul: lucrează ca specialist în domeniul computerelor, la Dublin.

11) Pentru un jucător de şah practic, aveţi o propensiune deosebită către genurile problemistice neortodoxe (ajutoare, inverse). Sunteţi tentat să perseveraţi pe această direcţie?
Înclinaţia aceasta o datorez colegului meu de facultate Tiberiu Dumitrescu, actualmente conferenţiar dr. la catedra de algebră a Facultăţii de Matematică din Bucureşti, care în armată mi-a arătat primele probleme de mat ajutor. După ce colegul meu Dinu Nicula mi-a împărtăşit câteva din frumuseţile problemelor de mat invers, chiar mă gândesc să continui. De altfel, am şi participat în luna ianuarie a acestui an la un interesant concurs de dezlegări, organizat la sala RATB.

12) Sunteţi în general un pasionat al jocurilor logice.Care este favoritul dvs.?
Favorite ar fi, în ordine: Sokoban, Sudoku şi Rebus (varianta careurilor de definiţii).

13) Am remarcat cu plăcere la dvs. o certă sensibilitate culturală. Înclinaţi mai mult spre literatură sau film? În privinţa muzicii, întrezăresc preferinţa dvs. pentru cea din „old good times”. Aşa e?
Prefer literatura, dar nu refuz niciodată un film adevărat. Cât despre muzică, epoca anilor ’80 a produs multe lucruri de bun gust, valabile şi azi. De altfel, mă relaxez de multe ori cântând la chitară.

14) Vă place adesea să citaţi din Kafka. Credeţi că lumea se află sub pecetea lui ?
Da, în mod cert lumea birocratică ! Dar consider că, în egală măsură, Dostoievski defineşte foarte bine esenţa societăţii. Pentru un plus de optimism, revin din când în când la Kazantzakis („Alexis Zorba”) şi la vestitul Svejk al lui Hasek.

15) Cu care dintre şahiştii din generaţia dvs. regretaţi că nu aţi jucat până acum ? Dintre cei întâlniţi în cariera dvs., pe care îl respectaţi cel mai mult?
Am ratat întâlnirea aşteptată cu Karpov la Olimpiada din 1988 de la Salonic, întrucât el jucând o întreruptă în dimineaţa zilei respective, nu a mai intrat în echipă după-amiază. Dintre cei dispăruţi, Mihail Tal, care emana din priviri o energie deosebită şi te uluia prin fantezia variantelor calculate, cât şi Ratmir Holmov, care mi-a dat o lecţie exemplară într-un final de turn+2pioni contra a 2 figuri uşoare. Iar dintre cei în viaţă, l-aş aminti pe Rafael Vaganian, pentru uşurinţa formidabilă cu care juca.

16) Oraşul Stalin...Braşov...mai înainte vreme Kronstadt. Cum subsumaţi toate aceste identităţi ale oraşului dvs. natal? Iar factorul politic (de o culoare sau de alta) care le-a dictat, îşi pune amprenta în vreun fel asupra şahului?
Într-adevăr, când mergeam la grădiniţă vedeam scris pe Tâmpa, cu trunchiuri de copaci: „OR.STALIN”. Aşa e consemnat şi în certificatul meu de naştere ! Braşovul rămâne în esenţă un oraş frumos, dar a fost grav afectat de politica de industrializare, dar şi de migraţia populaţiei minoritare, în special de origine germană.
Nu cred că factorul politic îşi lasă o amprentă semnificativă asupra şahului, dar şansa de a avea adevăraţi iubitori ai şahului printre oamenii politici poate fi realmente benefică.

17) Încercaţi o scurtă paralelă între statutul jucătorului român înainte şi după 1989... ?
Privind în urmă cu detaşare, se poate spune că şahiştii aveau o viaţă mai uşoară înainte de 1989, pentru că exista acea formă mascată de susţinere a sportului, care permitea încadrarea într-un serviciu şi plata aferentă, fără participarea efectivă la procesul muncii. În prezent lucrurile au devenit mai complicate şi doar unii dintre sportivii de vârf pot beneficia de un tratament asemănător, şi asta cu destule dificultăţi administrative.

18) Unde se va ajunge cu scăderea continuă a vârstei în competiţiile pentru copii? Subscrieţi la acest trend?
Nu-mi dau seama unde se va ajunge, dar nu sunt partizanul coborârii continue a limitei de vârstă. Mi se pare o agresare a lumii copilăriei, care are farmecul ei şi trebuie ferită de stres, factor ale cărui acumulări negative se pot răsfrânge asupra sănătăţii ulterioare.

19) În opinia dvs. care sunt durata şi structura optime pentru un cantonament?
Durata optimă e de 5-7 zile. Structura ar trebui să fie omogenă, pentru că altminteri se consumă timp cu explicaţii suplimentare pentru cei aflaţi pe un nivel mai jos. În situaţiile însă în care aceste cantonamente se desfăşoară mult înaintea unor competiţii majore, se poate accepta şi o formulă mai hibridă.

20) Vă plac vorbele de spirit, calambururile, definiţiile rebusiste inteligente. Care este definiţia dvs. preferată? (...)
„Oul din apă !” (6 litere) = OXIGEN

21) Şahul a ocupat locul preponderent în toată activitatea dvs. de până azi. Puneţi, totuşi, ceva mai presus decât şahul, ca valoare intrinsecă ?
Din punct de vedere ştiinţific matematica, întrucât include şi şahul, ca de altfel şi toate celelalte jocuri logice care fiind finite, vor fi elucidate complet, mai devreme sau mai târziu. Pe latură umană, liniştea sufletească este în mod absolut pe primul loc.