FRŞah Logo

Federația Românǎ de Şah

Fondatǎ în anul 1925

Examen de arbitri la București

frsah-stire-stampila

Federația Română de Șah organizează sâmbătă 29 aprilie 2023, între orele 9-11, la Palatul Parlamentului (Salonul de Recepții – intrarea dinspre strada Izvor), o testare periodică a arbitrilor de șah. Reamintim că, începând cu data de 1 iulie 2023, pentru a putea arbitra în competiții omologate, este necesar ca arbitrii de șah (inclusiv cei din lotul național) să treacă examenul dat la testarea periodică.

Examenul constă dintr-un test grilă conținând 30 de întrebări cu răspunsuri unice. Pentru a trece examenul, este necesar ca participantul la examen să răspundă corect la cel puțin 15 întrebări din cele 30. Înscrierea se face prin trimiterea unui e-mail pe adresa arbitri@frsah.ro și achitarea taxei de participare la examen în valoare de 50 lei în contul Federației Române de Șah (trebuie foarte clar specificat atunci când se face plata – taxă examen arbitri Numele, Prenumele participantului). Data limită pentru înscriere este luni 24 aprilie 2023.

Accesul este permis în Palatul Parlamentului doar pe bază de tabel nominal și, pentru a preîntâmpina întârzierile cauzate de procedura aplicată la intrare, participanții sunt rugați să vină cel târziu la ora 8.30.

Pot da examenul și participanții la cursurile din luna martie 2023 pentru obținerea carnetului de arbitru cu categoria a IV-a sau pentru promovare la o categorie superioară, pe baza reglementărilor specifice fiecăreia dintre opțiuni.